FIȚI CU UN PAS ÎNAINTEA HOȚILOR!

Prevenirea furturilor din locuințe, case de vacanță sau din case în construcție

O conduită neglijentă și o atitudine de nepăsare față de bunurile depozitate în curțile și anexele locuinței vă poate transforma fără voie într-o victimă a hoților. Faptul că locuiți la curte, că aveți vecini de încredere sau că locuiți într-o zonă liniștită, nu sunt suficiente motive pentru a vă asigura că hoții nu vă ”vizitează” proprietatea.

Prin adoptarea unor măsuri preventive și a unei atitudini prudente, multe dintre furturile din locuințe, curți și anexe ar putea fi împiedicate.

          În acest sens, Poliția Brașov vă supune atenției câteva reguli de protecție:

Ø   Încuiaţi uşile, ferestrele precum și poarta casei/gospodăriei când plecaţi de acasă, şi nu lăsaţi cheile într-un loc ușor de găsit;

Ø   Gardul care înconjoară proprietatea gospodăriei trebuie să aibă înălțimea potrivită, astfel încât să fie greu de escaladat. Asigurați-vă că pătrunderea în perimetrul casei nu poate fi făcută în lipsa dumneavoastră;

Ø   Protejaţi-vă ușile și geamurile anexelor cu grilaje metalice ale căror capete de prindere să fie încastrate în zid, iar balamalele acestora să nu fie în exterior;

Ø   Nu lăsați niciodatã garajul sau anexele neasigurate, mai ales dacã există o ușă care face legãtura cu casa;

Ø   Evitaţi depozitarea la vedere, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-aţi achiziţionat. Nu lăsați neasigurate scule și unelte de care hoții s-ar putea ajuta pentru pătrunderea în incintă;

Ø   Asiguraţi iluminatul în zona casei pe timpul nopţii iar dacă aveți posibilitate,  montați un sistem cu senzori de mișcare;

Ø   Montați la vedere plăcuțe de atenționare cu privire la existența unui sistem de securitate;

Ø   Sesizați autoritățile în cazul în care iluminatul stradal sau din dreptul locuinței dvs., nu funcționează;

Ø   Asigurați-vă autovehicolele pe timpul nopții sau când nu sunteți acasă, chiar dacă acestea se află parcate în curtea casei. Nu lăsați bunuri de valoare în interiorul acestora;

Ø   În cazul absențelor îndelungate de la domiciliu, rugați un vecin apropiat să vă supravegheze gospodăria;

 

Ø   Rețineți că, un câine de pază poate descuraja hoţii!